contact@streetnews.ro

ADOLESCENT ÎNECAT ÎNTR-UN LAC DIN ARAD, UN COPIL A FOST MARTOR LA TRAGEDIE

Incidentul a avut loc la marginea oraşului arădean Pecica, unde există un lac care în trecut a fost exploatat pentru scoaterea nisipului şi balastului, astfel că apa are adâncime mare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, un copil de şapte ani a căutat ajutor pe drum şi a oprit un tractorist, căruia i-a relatat că prietenul său în vârstă de 15 ani s-a înecat.

Bărbatul a sunat la 112, iar la locul incidentului s-au deplasat echipaje de prim-ajutor ale ISU, însoţite de scafandri.

După aproape o oră, aceştia au găsit copilul şi l-au predat echipajului SMURD, care a aplicat timp de o oră manevrele de resuscitare, dar fără succes, fiind declarat decesul.

Conform poliţiştilor care cercetează cazul, copilul era dezbrăcat şi ar fi intrat în lac pentru a se scălda, fapt relatat şi de martorul de şapte ani.

Victima avea trei fraţi, iar părinţii au fost anunţaţi în timp ce se aflau la serviciu.

Cadavrul a fost ridicat de către medicii legişti pentru efectuarea autopsiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *