contact@streetnews.ro

ARHIEPISCOPUL TOMISULUI VREA SĂ FIE VERIFICAT DE CURTEA EUROPEANĂ DE CONTURI

inquam
inquam

Arhiepiscopul Tomisului va sesiza Curtea Europeană de Conturi pentru ca această instituţie să verifice dacă a fost încălcată legea europeană în legătură cu accesarea fondurilor europene, în dosarul în care Înalt Prea Sfinţitul Teodosie este judecat pentru că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene, el solicitând la termenul de luni şi revocarea controlului judiciar. Instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 12 septembrie.

La Curtea de Apel Constanţa a avut loc, luni, primul termen după finalizarea camerei preliminare în dosarul în care Înalt Prea Sfinţitul Teodosie este judecat pentru că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene.

Apărătoarea Arhiepiscopului Tomisului, Maria Vasii, a declarat jurnaliştilor, la finalul şedinţei de judecată, că va sesiza Curtea Europeană de Conturi pentru a verifica dacă a fost încălcată legislaţia în domeniul accesării de fonduri europene.

“Astăzi (luni – n.r) am avut primul termen de judecată. Din păcate, nu am avut procedură cu unul dintre inculpaţi. Aşteptăm să depunem declaraţiile, să depunem cererile de probe. De acum aveţi dreptul să participaţi în sala de judecată. Avem încredere că se va stabili situaţia reală, respectiv faptul că nu a existat nicio fraudă cu fonduri europene şi, în aceste condiţii, aşteptăm momentul final al judecăţii când nu va putea fi decât o soluţie de achitare. Trebuie să vă informăm că în această perioadă de timp, e vorba de modul în care s-a gestionat procedura de primire a acestor fonduri europene, o să sesizăm şi Curtea Europeană de Conturi, care este autoritatea supremă în a verifica dacă a fost sau nu încălcată legea europeană în materia accesării acestor fonduri”, a afirmat Maria Vasii.

De asemenea, în cadrul şedinţei de luni, a fost cerută şi revocarea controlului judiciar pentru Arhiepiscopul Tomisului, Curtea de Apel amânând pronunţarea pentru data de 12 septembrie.

Pe fondul cauzei, următorul termen a fost stabilit pentru 2 octombrie.

Procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

De asemenea, au mai fost trimişi în judecată, în libertate, Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu şi Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca scop obţinerea pe nedrept de fonduri europene, dar şi Aurelian Ştefan, la data faptei tot mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, pentru tentativă la aceleaşi infracţiuni.

Potrivit DNA, în perioada 2010 – 2016 Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene.

“În documentele prezentate la APIA, inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 hectare), situate în zona denumită «Ferma 3» – Nazarcea (localitatea Lumina, judeţul Constanţa), având categoriile de folosinţă «vii pe rod cu struguri pentru vin»/ «vii pe rod cu struguri nobili pentru vin», în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi”, arăta DNA.

De asemenea, procurorii anticorupţie au stabilit că un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor.

“Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 184.610,27 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei. În anul 2016 plăţile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei”, mai precizează sursa citată.

Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei.

În acest dosar a fost dispusă instituirea unor măsuri asigurătorii, respectiv poprirea conturilor IPS Teodosie, ale Arhiepiscopiei Tomisului şi Aşezământului Monahal ”Sf. Apostol Andrei”.

Totodată, fapta de luare de mită pentru care a fost cercetat iniţial Arhiepiscopul Tomisului a fost clasată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *