contact@streetnews.ro

BĂRBAT DIN SFÂNTU GHEORGHE SALVAT DE LA ÎNEC DE UN POLIȚIST

Subcomisarul Lucian Coznean se afla în timpul liber, duminică, şi îşi petrecea ziua cu familia la ştrandul din municipiul Sfântu Gheorghe, când a observat, într-unul dintre bazine, un bărbat care era la un pas de a se îneca.

,,Am trecut de câteva ori prin locul respectiv, iar când am realizat că bărbatul era în aceeaşi poziţie de minute bune, mi s-a părut în neregulă. La un moment dat am observat cum se scufundă şi nu am stat pe gânduri, ci am sărit în ajutorul lui.”

Poliţistul a reuşit, cu ajutorul cetăţenilor, să îl scoată pe bărbat din apă şi i-a acordat primul ajutor, fapt care i-a salvat acestuia viaţa. Bărbatul, de 46 de ani, a fost preluat de un echipaj medical şi este în afara oricărui pericol.

Subcomisarul Lucian Coznean are 39 de ani, este căsătorit, are 2 copii şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna din anul 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *