contact@streetnews.ro

„CÂȘTIGĂ ROMÂNIA” DĂ STARTUL CELUI DE AL DOILEA SEZON PE DATA DE 2 OCTOMBRIE

Filmările pentru cel mai așteptat concurs de cultură generală, ‘Câștigă România!’, au debutat în forță, iar Virgil Ianțu, întors de numai câteva zile din Caravana preselecțiilor prin țară, a trecut imediat în poziția de gazdă a emisiunii-concurs de pe TVR 2 și a pus primele întrebări concurenților.

‘Câștigă România!’ revine din 2 octombrie 2017, cu o imagine nouă, mai dinamică și mai modernă. Au început deja primele filmări în noul studio, pentru care s-a lucrat o vară întreagă.

Cel de-al doilea sezon ‘Câștigă România!’ își va surprinde telespectatorii cu o grafică modernă, un pachet muzical nou și o scenografie adaptată cerințelor telespectatorilor.

La finalul zilei, după repetiții, echipa este mulțumită.

‘Totul arată mult mai proaspăt și mai actual. Am muncit mult în pauza pe care am avut-o între cele două sezoane. La finalul primului sezon, am simțit cu toții că formatul se poate dezvolta și am pus umărul ca pentru telespectatorii ‘Câștigă România!’ totul să fie cât mai frumos și mai bine. Am muncit întotdeauna cu respect pentru publicul care mi-a fost alături’, a spus Virgil Ianțu.

Din două gradene, publicul ‘Câștigă România!’ este adus aproape de miezul acțiunii. Fondul muzical nou sporește suspansul. Virgil Ianțu este atent la fiecare detaliu, mai ales că el este cel care a lucrat la pachetul muzical. ‘În ceea ce privește genericul, am colaborat cu un studio și m-am sfătuit cu oamenii de acolo. Am revăzut emisiile vechi și m-am inspirat urmărind grafica nouă. Așa am creat un generic nou, mai dinamic, și sper ca întregul pachet să fie unul atrăgător’, explică prezentatorul.

Surprizele noului sezon nu se opresc aici, iar telespectatorii TVR 2 vor vedea schimbări și în ceea ce privește modul de prezentare al concurenților.

‘Nu vreau să dau prea multe detalii, dar sunt sigur că vor veni alături de noi mai mulți telespectatori, mai ales că vom avea un concurs mai dinamic și cu mai multe provocări’, a adăugat Virgil Ianțu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *