marți, aprilie 24contact@streetnews.ro

CLUJ-NAPOCA: TÂRGUL GAUDEAMUS LA EDIȚIA XIX-EA, ÎN PIAȚA UNIRII INTRE 18 ȘI 22 APRILIE

Târgul Gaudeamus va avea loc în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, între 18 şi 22 aprilie, ediţia a 19-a fiind organizată în context aniversar – Centenar România şi 90 de ani Radio România.

Preşedintele de onoare al ediţiei va fi prof. univ. dr. Aurel Codoban, scriitor clujean, anunţă organizatorii.

Târgul Gaudeamus va găzdui, joi, întâlnirea dintre doi dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani: Emil Brumaru şi Ion Mureşan.

Programul de vizitare este de miercuri până sâmbătă între orele 10.00 şi 20.00 şi duminică, între orele 10.00 şi 15.00; accesul este liber.

Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, la ora 12.00.

Gaudeamus Cluj-Napoca 2018 oferă cititorilor peste 70 de expozanţi reuniţi în 65 de standuri, reprezentând principalele categorii active pe piaţa de carte şi educaţie din România – edituri, agenţii de difuzare de carte, muzică şi produse multimedia, instituţii de învăţământ, edituri străine reprezentate de către distribuitori de carte.

Prezenţa tuturor editurilor de top din România şi a celor mai importanţi distribuitori naţionali de carte străină este garanţia
pentru o ofertă remarcabilă, atât din punctul de vedere al numărului de titluri disponibile, cât şi din cel al diversităţii domeniilor abordate; o suprafaţă de circa 650 mp de standuri, care depăşeşte recordul înregistrat la ediţiile precedente.

Vor fi organizate peste 90 de evenimente adresate unui public variat ca domenii de interes şi vârstă.

Începând cu Târgul Gaudeamus Cluj-Napoca, toate evenimentele organizate de Radio România sub acest brand vor găzdui un spaţiu dedicat Centenarului Marii Uniri, în cadrul căruia va fi expusă o colecţie de volume cu această tematică; volumele, publicate de către editurile care participă la târg, pot fi ulterior achiziţionate de la standurile editurilor. La Cluj-Napoca, acest spaţiu va fi amenajat în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Faza locală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, organizată de Radio România Cluj, va avea loc vineri, la ora 16.00. Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc. Sâmbătă, 21 aprilie, la ora 10.30, sunteţi aşteptaţi să îi cunoaşteţi pe „invitaţii de nota 10” la Gaudeamus Cluj-Napoca 2018, elevi din Cluj-Napoca premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline: Monica Bălănescu (Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”), Fazakas Borbala (Liceul Teoretic „Bathory Istvan”), Finta Klára Enikö (Liceul Unitarian „János Zsigmond” ClujNapoca), George Alexandru Râpeanu (Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”) şi Sogor Bence (Colegiul de Muzică „Sigismund Toduţă”). Premiile vor fi oferite de Radio România şi Restaurant Shanghai.

Un alt eveniment organizat de Radio România este campania „Cărţile se întorc acasă”, care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care, la finalul evenimentului, este oferit unei biblioteci publice.

Premiile Gaudeamus Cluj-Napoca 2018 vor fi decernate duminică, începând cu ora 13.00.

Târgul Gaudeamus Cluj-Napoca este una dintre cele mai vechi şi de impact componente ale Programului Lectura, proiect de anvergură naţională iniţiat şi derulat de Radio România cu scopul declarat de a susţine cultura scrisă din ţara noastră prin evenimente dedicate în principal cărţii şi ofertei educaţionale.

Palmaresul cumulat al programului, în intervalul 1994 – martie 2018, însumează 103 evenimente organizate sub brandul Gaudeamus, circa 10.250 de expozanţi, 2.823.000 de vizitatori şi aproape 12.600 de manifestări culturale, cu profil preponderent literar.

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *