miercuri, iulie 18contact@streetnews.ro

CSM BUCUREŞTI VA JUCA DIRECT ÎN TURUL 3 AL CHALLENGE CUP LA HANDBAL MASCULIN

Echipa de handbal masculin CSM Bucureşti va reprezenta România în Challenge Cup şi va intra în competiţie în turul 3, potrivit anunţului de marţi al EHF. CSM îşi va cunoaşte adversara la tragerea la sorţi din 17 iulie.

În sezonul 2018-2019, România va fi reprezentată în Challenge Cup doar la masculin, de CSM Bucureşti, care va intra direct în turul 3, cu meciuri programate în 17-18 şi 24-25 noiembrie, pentru calificarea în optimile de finală ale competiţiei.

Tragerea la sorţi pentru optimi va avea loc în 27 noiembrie, cu meciuri programate în 9-10 şi 16-17 februarie 2019. Pentru sferturi se vor trage la sorţi partidele în 19 februarie, urmând a se juca în 23-24 şi 30-31 martie, în timp ce semifinalele se vor decide tot în 19 februarie, iar meciurile se vor disputa în 20-21 şi 27-28 aprilie.

Echipele calificate în finala competiţiei vor afla ordinea dublei manşe la tragerea la sorţi din 30 aprilie, iar cele două dispute vor avea loc în 11-12 şi 18-19 mai.

CSM Bucureşti a încheiat Liga Naţională în 2018 pe locul 4.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *