vineri, mai 25contact@streetnews.ro

DONALD TUSK ÎNDEAMNĂ KOSOVO SĂ ÎMBUNĂTĂȚEASCĂ RELAȚIILE CU SERBIA ÎN VEDEREA ADERĂRII LA UE

Donald Tusk, președintele Consiliului European, a îndemnat, joi, autoritățile din Kosovo să îmbunătățească relațiile cu Serbia în vederea aderării celor două state la Uniunea Europeană, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Serbia, Macedonia, Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Kosovo au făcut demersuri pentru a iniția negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

”Fără o normalizare comprehensivă a relațiilor cu Serbia și fără implementarea deplină a acordurilor, nu este posibilă dezghețarea relațiilor bilaterale și aderarea la UE. Știu că va fi greu, însă sunt optimist”, a declarat Tusk în cadrul unei conferințe de presă susținută alături de Hashim Thaci, președintele statului Kosovo.

Kosovo, fostă provincie sârbă, și-a declarat independența în anul 2008 și a fost recunoscută de peste o sută de state, inclusiv de Statele Unite și de majoritatea statelor membre UE. Serbia s-a opus independenței Kosovo, însă a instaurat mecanisme de dialog cu Priștina pentru a rezolva disputa. Belgradul nu recunoaște independența fostei provincii Kosovo.

Oficialii europeni au stabilit ca termen anul 2025 pentru posibila admitere a celor șase țări în Uniunea Europeană. Cu ocazia unui summit al Balcanilor de Vest programat în mai la Sofia, liderii UE ar urma să exprime susținere pentru obiectivul admiterii în anul 2025 a Serbiei și Muntenegrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *