contact@streetnews.ro

ELEVII PRIMESC ȘI ÎN ACEST AN BANI DE LICEU DE LA MINISTERUL EDUCAȚIEI

Și în anul școlar 2017 – 2018, Ministerul Educației continuă derularea programului național de protecție socială „Bani de liceu”, conform legislației în vigoare. Actele trebuie depuse în perioada 15 septembrie – 1 octombrie.

Dosarul trebuie să conțină o cerere tip, declarație privind componența familiei și ocupația fiecărui membru, copie după actul de identitate al fiecăruia, adeverință în original cu venitul brut lunar realizat de fiecare membri de familie (inclusiv valiarea tichetelor de masă), declarație notarială (pentru persoanele din familie care nu au realizat venit pe lunile respective), adeverință venit agricol de la Primărie, adeverință de venit fiscal, anchetă socială de la Primărie, din care să rezulte veridicitatea declarațiilor de venit și a celor referitoare la bunurile familiale, adeverință eliberată de unitatea școlară din care să rezulte media generală și numărul absențelor nemotivate acumulate de elev în anul școlar anterior, precum și adeverință de la școală pentru elevi.

Venitul mediu brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni nu trebuie să depășească 150 de lei.
După depunerea dosarelor, urmează efectuarea anchetelor sociale și evaluarea eligibilității cererilor, în perioada 1 – 23 octombrie. Cererile depuse vor fi centralizate în toată această perioadă, până pe 27 octombrie.
Pe 28 octombrie lista beneficiarilor banilor de liceu va fi afișată pe Internet, iar până pe 2 noiembrie nemulțumiții pot depune contestații. Rezultatele finale vor fi afișate pe 6 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *