contact@streetnews.ro

EMMANUEL MACRON: “AVEȚI TOT DREPTUL SĂ CEREȚI ADERAREA LA SPAȚIUL SCHENGEN”

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni pe omologul său francez, Emmanuel Macron, aflat în vizită oficială în România.

”Îmi face o deosebită plăcere să vă am oaspete. Vă mulțumesc pentru că ați acceptat invitația mea lansată la Consiliul European din iunie. Am confirmat că vrem să ducem relația bilaterală la o etapă superioară. E prima țară din regiune în care efectuați o vizită bilaterală și mă onorează. Este si un moment istoric, se indeplinesc 25 de ani de la tratatul dintre Romania si Franta.E un moment simbolic. Anul viitor marchează nu doar Centenarul, ci și primii 10 ani din parteneriatul strategic. Am decis aprofundarea parteneriatului în domeniul social, politic, cultural și al cercetării.

Europa socială trebuie să fie o Europă a coeziunii. Vrem să participă la proiectul Europa apărării. Aderarea la Schengen rămâne de actualitate.”, a spus Klaus Iohannis după discuțiile cu Macron, la conferința comună de presă.

Emmanuel Macron a confirmat că Franța va susține efortul României de a adera la spațiul Schengen. A precizat că reticența care a apărut a fost legată de riscul intrării migranților în Europa dar istoria a arătat că acest lucru nu a fost o protecție pentru statele care deja fac parte.

“Singura mea reticență este legată de modul în care funcționează acest spațiu Schengen,” a precizat Macron.

 

Francezii vor o directivă europeană în domeniul transporturilor ce ar putea afecta România, în timp ce Iohannis a spus că nu are, deocamdată, o poziție pe acest subiect. Revizuirea directivei privind detaşarea lucrătorilor nu înseamnă să îi împiedicăm pe transportatorii români să lucreze peste tot în Europa, a afirmat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, joi, la Palatul Cotroceni, la finalul întrevederii avute cu preşedintele Klaus Iohannis, la invitaţia căruia efectuează o vizită în ţara noastră.

El a precizat că problema directivei actuale este că aceasta reprezintă „un cadru prea slab”.

”Franța nu scoate transportul rutier din acord. Cand vb despre transportatorii rutieri care angajeaza romani la costuri romanesti in Franta acest lucru intra in acordul privind transporturile. Este vorba de problematica detasarii lucratorilor. Sectorul transportului rutier acopera o realitate care nu se refera doar la lucratorii detasati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *