miercuri, iulie 18contact@streetnews.ro

GOOGLE A INTRODUS NOI INSTRUMENTE DE ACHIZIŢIE A PUBLICITĂŢII, CARE PUN ACCENTUL PE AUTOMATIZAREA RECLAMELOR

Google, divizie a grupului Alphabet, a introdus marţi noi instrumente de achiziţie a publicităţii, care arată accentul în creştere pus de companie pe automatizarea configurării şi amplasării reclamelor, relatează Reuters.

Advertiserii au salutat noul software, care ar putea să îi determine să cheltuiască mai mult pe Google datorită utilizării mai eficiente a banilor lor.

Analiştii din domeniul tehnologiei şi al protejării vieţii private urmăresc schimbările cu îngrijorare, fiind posibil să urmeze şi o intensificare a supravegherii din partea autorităţilor de reglementare.

În Europa, noile reglementări referitoare la protecţia datelor (General Data Protection Regulation) cer utilizatorilor să îşi dea consimţământul pentru deciziile automatizate legate de datele lor. Reglementările mai prevăd transparenţă în privinţa datelor implicate.

Noile servicii ale Google în domenul publicităţii sunt dezvoltate cu ajutorul învăţării automate, în care software-ul analizează condiţiile de start şi rezultatele finale şi decide apoi cum pot fi maximizate anumite rezultate, pe baza unot condiţii noi, în timp real.

Potrivit Google, softul de învăţare automată poate anticipa acum când să afişeze reclamele astfel încât, în cadrul unui anumit buget, să maximizeze traficul în magazinele tradiţionale sau să îmbunătăţească încrederea consumatorilor într-un brand.

Google a mai anunţat o mai mare disponibilitate a unui instrument care alege în mod automat cel mai bun text al unei reclame pentru publicitatea afişată în rezultatele căutărilor, dintr-o listă de până de 19 fraze create de advertiser.

Utilizatorii care efectuează aceeaşi căutare ar putea primi versiuni diferite ale unei reclame, ”în funcţie de context”, a anunţat Google printr-o postare pe blog, compania urmând să deschisă o conferinţă pentru advertiseri.

Criticii sunt îngrijoraţi că învăţarea automată creşte riscurile de discriminare şi încălcarea vieţii private în publicitate. Softurile pot învăţa să vâneze persoanele vulnerabile sau să facă oferte oamenilor în funcţie de trăsături sensibile, cum ar fi rasa.

Google nu permite distribuirea reclamelor în funcţie de rasă, dar algoritmii ar putea să facă acest lucru prin utilizarea altor informaţii care aproximează rasa, a declarat Dipayan Ghosh, membru al Harvard University şi fost membru al echipei Facebook specializată în politici publice,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *