marți, aprilie 24contact@streetnews.ro

MONITORUL OFICIAL REVINE SUB AUTORITATEA CAMEREI DEPUTAȚILOR

Deputații au aprobat, miercuri, un proiect de lege care prevede trecerea Monitorului Oficial sub autoritatea Camerei Deputaților, după ce, în 2012, Guvernul condus de Victor Ponta a decis trecerea acestei regii autonome în subordinea SGG.

„Regia autonomă Monitorul Oficial se organizează ca regie autonomă sub autoritatea Camerei Deputaților. Editorul Monitorului Oficial este Camera Deputaților. Actele care se publică în Monitorul Oficial, partea întâi și partea a doua, se înaintează secretarului general al Camerei Deputaților în copie certificate de către autoritățile emitente, sub semnătura conducătorului acestora sau a locțiitorului său. Secretarul general al Camerei transmite Regiei autonome Monitorul Oficial spre publicare actele prevăzute la articolul 1”, se arată în proiectul de lege inițiat de parlamentari PNL și USR.

Proiectul a fost adoptat de Senat la sfârșitul lunii martie.

În 22 ianuarie, președintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii, după ce aceasta fusese adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, în 22 decembrie 2017.

În iunie 2017, secretarul general al Guvernului (SGG), Mihai Busuioc, a refuzat să contrasemneze ordinul premierului Sorin Grindeanu prin care era eliberat din funcție, iar fără semnătura acestuia Monitorul Oficial nu publica actul de demitere, dat fiind faptul că Regia Autonomă „Monitorul Oficial” se afla în subordinea SGG.

În iunie 2012, Guvernul condus de Victor Ponta a adoptat o ordonanță de urgență care prevedea trecea Regiei Autonome Monitorul Oficial de la Camera Deputaților la Secretariatul General al Guvernului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *