contact@streetnews.ro

SIMONA HALEP ESTE NUMĂRUL UNU MONDIAL DUPĂ CE A ÎNVINS-O PE OSTAPENKO ÎN SEMIFINALELE DE LA OPEN-UL DIN CHINA

Simona Halep este numărul 1 mondial! Până la urmă a venit şi ziua mult aşteptată, această zi de 7 octombrie 2017, care va rămâne în istoria sportului românesc. Jelena Ostepanko s-a opus româncei să urce pe locul 1 la Roland Garros, tot după un meci cu letona, Simona devine lider mondial, scrie Prosport.

„Este uimitor că sunt numărul 1 mondial. Mulţumesc pentru sprijinul din această săptămână, mulţumesc China. Am avut meciuri incredibile, am reuşit s-o înving pe Maria Sharapova. Vreau să mulţumesc familiei, staff-ului meu. E ziua mea specială. E foarte multă emoţie în acest moment, mulţumesc Andrei (n.red. Andrei Pavel). Vă aştept şi mâine, turneul nu este încheiat încă”, a declarat Simona Halep la finalul partidei cu Ostapenko, citata de Mediafax.ro

Jucătoarea din România a disputat şi două finale de Grand Slam, de fiecare dată la Roland Garros. Cu Maria Sharapova, pe care a ajuns să o spulbere chiar acum, la Beijing (6-2, 6-2). În 2014 a pierdut cu 4-6, 7-6, 4-6. Iar în 2017 a fost învinsă în finală de Jelena Ostapenko, 6-4, 4-6, 3-6! Letona era adversara care i-a produs cele mai multe coşmaruri după finala de la Paris!

19.195.715 dolari a câştigat Simona Halep din premii la turnee până acum

3.734.927 dolari a obţinut Simona până la Beijing în 2017, unde va lua peste un milion de dolari

15 titluri WTA are Simona Halep, cea mai bună performanţă obţinută de o româncă

Este în TOP 10 din 27 ianuarie 2014, cea mai lungă performanţă a unei jucătoare de tenis în activitate

 

sursa foto: WTA.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *