miercuri, iulie 18contact@streetnews.ro

SINAIA: MUSTANG FEST 2018 LA PRIMA EDIȚIE DE ACEST GEN A LUAT SFÂRȘIT

Caii putere și-au făcut simțită prezența pe străzile din Sinaia pe 2 și 3 iulie într-o paradă de excepție, la prima ediție Mustang Fest Sinaia 2018. Astfel, cei prezenți au văzut de aproape de cei mai îndrăgiți “caluți”, adică peste 50 de Mustang-uri despre care au putut primi orice informație.

“Prezența automobilelor de excepție la Sinaia a fost întotdeuna un eveniment marcant, încă din perioada interbelică atunci când se organiza Raliul Automobilelor la Sinaia. Pe lângă concursurile automobilistice deja cunoscute, anul acesta am creat pentru prima dată un nou eveniment “Mustang Fest Sinaia”. Le mulțumesc tuturor participanților pentru că au ales orașul nostru și celor prezenți pentru participare, în aceste zile superbe de vară”, primarul orașului Vlad Oprea.

Bijuteriile pe 4 roți au putut fi admirate luni 02 iulie în curtea Casino Sinaia și în parcarea de la Telegondola

Circulația va fi oprită marți 3 iulie 2018 pe Bulevardul Carol I (sens giratoriu Aosta – sens giratoriu Stația Petrom) și Strada Octavian Goga – până la Cimitirul Eroilor; și pe Aleea Peleșului/Stradă Săniușului, pentru a face loc „călutilor” pe patru roti și pentru ca cei care se aflau în zonă să admire îndeaproape exponatele.

Este primul eveniment internațional organizat de Asociația Ford Mustang România alături de clubul german „Generation 6 FORD MUSTANG S550 GROUP <est. 2015>” în parteneriat cu Primăria Sinaia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *