vineri, iulie 20contact@streetnews.ro

Etichetă: Prim-ministrul thailandez

THAILANDA: TOŢI CEI 12 COPII ŞI ANTRENORUL LOR AU FOST SALVAŢI DIN PEŞTERA INUNDATĂ

THAILANDA: TOŢI CEI 12 COPII ŞI ANTRENORUL LOR AU FOST SALVAŢI DIN PEŞTERA INUNDATĂ

Externe
Toţi cei 12 copii şi antrenorul lor au fost salvaţi din peştera din nordul Thailandei în care erau captivi de peste două săptămâni, conform puşcaşilor marini thailandezi. Ei au informat că în peşteră au mai rămas patru persoane: un medic şi trei puşcaşi marini care se aflau acolo pentru a-i ajuta pe copii, scrie The Guardian. Ultimii salvaţi, marţi, au fost un copil şi antrenorul lor. Opt dintre cei 12 copii, salvaţi duminică şi luni, se află în spital şi sunt ţinuţi în carantină. Ei urmează să rămână spitalizaţi timp de o săptămână, în vederea supravegherii unei eventuale dezvoltări a unor infecţii. În cazul în care nu apare nimic periculos, părinţii ”vor fi autorizaţi să se apropie de paturile lor, cu haine de protecţie, la o distanţă de doi metri”, conform medicilor. La operaţiunea