miercuri, iulie 18contact@streetnews.ro

TIMIȘOARA AIR SHOW 2018 TUREAZĂ MOTOARELE

Mai sunt doar două luni până la cel mai mare spectacol aviatic din vestul țării!

În 23 iunie 2018, la Timișoara Air Show 2018, piloți militari, piloți de acrobație ;i parașutiști, își vor arăta măiestria pe cer, la Aeroportul Internațional Timișoara.

În cadrul celei de-a cincea ediții, vor putea fi urmărite evoluțiile elicopterelor și ale avioanelor supersonice ale Forțelor Aeriene Române. Aeroclubul României va fi prezentă cu formaţia Hawks of Romania, cu paraşutiştii din cadrul formaţiei Blue Wings şi cu formaţia de zbor cu avioane ultra-uşoare The Pellicans. Vor face demonstrații pe cer și Formația ASALT și Skybolt of Romania, iar Iacării Acrobaţi vor folosi efecte pirotehnice. Și în acest an, zborurile acrobatice vor putea fi admirate la apusul soarelui.

“Anul acesta, în anul sărbătoririi ”Centenarului Marii Uniri”, organizăm a cincea ediție consecutivă a spectacolului aviatic Timișoara Air Show deoarece dorim să continuăm tradiția de a promova și de a împărtăși pasiunea pentru aviație. În 2018 va fi o ediție aniversară, cu un spectacol deosebit la care dorim să participe un public cât mai numeros”, a declarat directorul general Daniel Idolu.

Edițiile anterioare ale Timișoara Air Show s-au bucurat de o audiență deosebită, de aproximativ 10.000 de participanți. Pentru organizarea evenimentului, Aeroportul Internaţional Timişoara are sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, al Asociaţiei Patronale a Aeroporturilor din România, precum şi al unor instituţii publice şi societăţi comerciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *