miercuri, iulie 18contact@streetnews.ro

TURCIA: ERDOGAN VA DEPUNE LUNI JURĂMÂNTUL, CA PREȘEDINTE CU PUTERI SPORITE

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, reales pe 24 iunie, va depune luni jurământul, ce marchează intrarea într-un nou sistem constituţional, care îi conferă puteri larg sporite, relatează AFP.

Erdogan a fost reales pe 24 iunie pentru un nou mandat de cinci ani, câştigând alegerile prezidenţiale din primul tur, cu 52,6 % din voturi, potrivit unor rezultate neoficiale.

Înaltul comitet electoral (YSK) va anunţa miercuri, la sfârşitul după-amiezii, rezultatele oficiale ale alegerilor prezidenţiale şi legislative din 24 iunie.

Recep Tayyip Erdogan va depune jurământul luni în parlament, a indicat miercuri o sursă prezidenţială, şi îşi va prezenta în context noul guvern.

Ceremonia va avea loc la ora locală 16:00 (13:00 GMT), a precizat agenţia de presă Anadolu. Peste 3.000 de invitaţi, inclusiv şefi de stat străini, vor fi prezenţi la eveniment, a indicat cotidianul Hurriyet, fără să le precizeze identitatea.

Depunerea jurământului va fi urmată de o ceremonie la palatul prezidenţial ce marchează oficial trecerea la noul sistem prezidenţial, în baza unei revizuiri constituţionale adoptate prin referendum în aprilie 2017.

În acest nou cadru, postul de premier este desfiinţat şi ansamblul puterilor executive îi revine preşedintelui. Erdogan va numi direct miniştrii guvernului său şi va desemna unul sau mai mulţi vicepreşedinţi.

Acest sistem a fost larg criticat de opoziţie, care denunţă deriva autoritară a şefului statului turc şi tentativa de slăbire a parlamentului, deoarece preşedintele va putea guverna prin decrete.

Deputaţii noii legislaturi vor depune jurământul sâmbătă.

După depunerea jurământului, Erdogan va merge marţi în Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Ankara, şi în Azerbaidjan, apoi la Bruxelles miercuri şi joi, pentru summitul NATO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *