contact@streetnews.ro

UN BĂRBAT DIN MUREȘ ESTE CERCETAT PENTRU SANTAJ

Un bărbat din Mureș a fost surprins în flagrant delict în timp ce primea 1.200 de euro de la o persoană pe care ar fi amenințat-o cu violența asupra ei și membrilor familiei.

La data de 23 august a.c., poliţişti din cadrul I.P.J. Mureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, au surprins în flagrant delict un băbat, de 27 de ani, din Petelea, în timp ce primea 1.200 de euro de la o persoană pe care ar fi determinat-o, prin ameninţări, să-i plătească dobânda pentru o sumă de bani împrumutată.

Din cercetările efectuate în cauză au reieșit indicii că persoana respectivă ar fi împrumutat, în urmă cu trei luni, 350 de euro părții vătămate, cu o dobândă de 100%, iar pentru recuperarea acestora ar fi recurs la amenințări și acte de violență asupra victimei și membrilor familiei sale.

Concomitent cu momentul realizării flagrantului, poliţiştii au efectuat o percheziție domiciliară la locuinţa persoanei bănuite de comiterea infracţiunii de şantaj.

În urma acestei activități, poliţiştii au identificat şi ridicat 11.000 de euro, 8.000 de lei, precum şi înscrisuri privind sume de bani datorate de diferite persoane.

La data de 23 august a.c., faţă de persoana în cauză a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin să o prezinte instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *