contact@streetnews.ro

VARUJAN VOSGANIAN ȘI-A LANSAT CARTEA „COPIII RĂZBOIULUI” ÎN MUNICIPIUL MEDGIDIA

Joi, 24 august 2017, municipiul Medgidia a avut deosebita onoare a de a găzdui în sala de spectacole a Casei de Cultură ”Ioan N.Roman”, lansarea romanului ”Copiii Războiului”, scris de economistul, omul politic și scriitorul Varujan Vosganian.

Autor a numeroase cărți de literatură, poezie și proză scurtă, traduse în peste 20 de limbi străine, Varujan Vosganian este președintele Uniunii Armenilor din România și vicepreședintele Uniunii Scriitorilor.

Romanul se bazează pe o poveste adevarată despre copiii razboiului și pune în fața eroilor cărţii opţiunea fundamentală a condiţiei umane, cea dintre uitare, răzbunare şi iertare, lasându-l pe fiecare dintre ei să aleagă şi îndemnându-i pe cei care parcurg aceste pagini să aibă, la rândul lor, curajul propriei opţiuni.

”Această carte are câteva fragmente memorabile, demne de condeiul marilor prozatori. Am considerat mult timp că romanul Cartea Șoaptelor (2009) este, indiscutabil, un vârf al creației autorului. Însă, a demonstrat că este un romancier de anvergură, capabil să construiască riguros și credibil și să se autodepășească sistematic”, a afirmat criticul de literatură Ovidiu Dunăreanu, prezent la manifestare.

La eveniment au participat primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, criticii de literatură Ovidiu Dunăreanu și Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii Județene ”Ioan N.Roman ”, dr Corina Apostoleanu și pasionații de literatură, istorie și cultură, ale căror discuții au fost acompaniate de muzică folk.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *