miercuri, mai 23contact@streetnews.ro

VIORICA DANCILĂ PLEACĂ IN ISRAEL ÎNTR-O VIZITĂ DE LUCRU

Premierul Viorica Dăncilă va efectua, miercuri şi joi, o vizită oficială în Statul Israel la invitaţia prim-ministrului Benjamin Netanyahu.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, agenda vizitei include întrevederi cu omologul israelian, Benjamin Netanyahu, preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, şi cu liderul opoziţiei din Knesset, Isaac Herzog.

„Discuţiile vor fi axate pe evaluarea stadiului relaţiilor bilaterale româno-israeliene, cu accent pe identificarea oportunităţilor de valorificare suplimentară a cooperării în domenii de interes comun. De asemenea, discuţiile vor prilejui un schimb de opinii asupra evoluţiilor politice şi de securitate în plan regional şi global”, se arată în comunicat.

În cadrul vizitei, precizează sursa citată, premierul Dăncilă va avea o întrevedere cu Theophilos al III-lea, patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului.

Vizita prim-ministrului României în Statul Israel se înscrie în seria de contacte politico-diplomatice destinate marcării aniversărilor care fac din 2018 un an de referinţă pentru relaţia bilaterală, respectiv 70 de ani de la crearea Statului Israel, 70 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte şi 100 de ani de la crearea statului român modern, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *