contact@streetnews.ro

VITEZE EXCESIVE ÎNREGISTRATE DE RADAR, PE AUTOSTRĂZI

În ultima săptămână, 34 de șoferi care circulau cu viteză excesivă pe autostrăzi au fost depistați de polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a Poliției Române. Cea mai mare viteză înregistrată a fost de 225 km/h, pe autostrada A3 Turda-Borș.

În perioada 2 — 8 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a Poliției Române care acționau pentru siguranța și fluența traficului rutier pe autostrăzi au depistat 34 de conducători auto care circulau cu viteze excesive.

Astfel, pe autostrada A1, 16 șoferi au fost înregistrați circulând cu viteze cuprinse între 183 și 218 km/h.

De asemenea, pe autostrada A2, aparatul radar a înregistrat un conducător auto care se deplasa cu o viteză de 194 km/h.

Tot în această perioadă, pe autostrada A3, polițiștii au depistat 18 șoferi care au depășit limita legală de viteză, deplasându-se cu viteze cuprinse între 181 și 225 km/h.

Viteza maximă a fost înregistrată la data de 6 octombrie a.c., la kilometrul 26 al Autostrăzii A3 Turda-Borș, când polițiștii au depistat un bărbat, de 41 de ani, din Brașov, care circula cu 225 km/h.

Toți conducătorii auto au fost sancționați contravențional cu amenzi între 1.305 și 2.900 de lei și le-au fost reținute permisele de conducere, pentru 90 de zile.

De asemenea, polițiștii au depistat, la data de 8 octombrie a.c., un bărbat, de 32 de ani, din Sibiu, în timp ce a depășit două autovehicule, încălcând marcajul longitudinal continuu, pe breteaua de acces în autostrada A1 Râmnicu Vâlcea — Deva, la kilometrul 247.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă de 580 de lei și i — a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, pe o perioadă de 30 de zile.

Poliția Română reamintește că depășirea limitelor legale de viteză și viteza neadaptată la condițiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *