Procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au făcut apel la decizia în care Tribunalul Timiș a pronunțat condamnări la ani grei de închisoare pentru nouă ceferiști, în timp ce alți 84 au fost achitați sau s-a dispus încetarea procesului în Dosarul motorina de la Depoul Timișoara. Unul dintre cei condamnați la închisoare (nouă ani) este liderul sindical al mecanicilor de locomotivă din depou, Ioan Irimie Boloș.
Pentru început, un scurt preambul. În aprilie 2022, așa cum am scris la vremea respectivă, procurorii de la crimă organizată din Timișoara au trimis în judecată 93 de ceferiști, acuzați de constituirea unui grup infracţional organizat pentru furt de motorină de la CFR Călători.
În acest dosar, anchetatorii DIICOT Timișoara au anchetat modalitatea în care, în perioada 2013 – 2016, la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara, un număr de 93 de inculpaţi (șefi, liderul sindical și simpli ceferiști) au constituit şi au acţionat în mod coordonat, în cadrul unui grup infracţional organizat, care au delapidat cantitatea de 1.611.334 kg de motorină, valorificată prin vânzarea pe piaţa neagră, cauzându-se astfel un prejudiciu de 7.502.371 lei.
Impunerea unei activități infracţionale generalizate la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara a fost posibilă prin sprijinul acordat de către conducerea unităţii de transport feroviar, reprezentată de şeful de depou, şeful de depou adjunct, contabilul şef, şefii de compartimente, de preşedintele sindicatului mecanicilor de locomotive, precum şi de către un agent de poliţie, arătau procurorii.
Mai multe achitări decât condamnări
În urmă cu două luni, așa cum am scris atunci, Tribunalul Timiș a publicat sentința în cadrul procesului pe fond în Dosarul motorina de la Depoul Timișoara. Au fost condamnați la pedepse cu închisoare doar nouă ceferiști (printre care și liderul sindical), în timp ce alți 84 au fost achitați sau s-a dispus încetarea procesului.
Procurorii de la DIICOT nu s-au arătat deloc mulțumiți de sentință și au înaintat apel în termenul legal. Club Feroviar a obținut documentul trimis de DIICOT la Curtea de Apel Timișoara, din care vă prezentăm principalele prevederi.
Au susținut că s-au făcut presiuni asupra lor
În sentința Tribunalului Timiș se arată că personalul de execuţie, compus din primitor-distribuitori, mecanici de locomotivă, revizori şi personalul tehnico-ingineresc, au acţionat fără vinovăţie, exclusiv ca urmare a presiunilor exercitate de către superiorii lor ierarhici și a liderului sindical.
Chipurile, aceștia ar fi fost amenințați cu pierderea locului de muncă, mutarea într-o funcţie inferioară sau scoaterea din programele de conducere a trenurilor (situaţie în care ar fi încasat numai salariul de bază, fără sporurile de conducere a locomotivei), ceea ce ar fi avut consecinţe grave asupra situaţiei lor economice şi familiale. De asemenea, s-a mai arătat că personalul de execuţie nu a obţinut beneficii patrimoniale reale, foloasele fiind derizorii şi fără relevanţă în raport cu prejudiciul cauzat.
Procurorii nu înghit gălușca
”Considerăm că generalizarea la nivelul întregului personalul de execuţie din Depoul Timişoara a lipsei vinovăţiei, generată de sentimentul de teamă, de presiuni sau ameninţări, este excesivă şi nu este susţinută de probele administrate la dosar”, susțin procurorii DIICOT, care cer mai multe condamnări la închisoare și mai puține achitări.
Tot în documentul DIICOT se mai menționează faptul că pe parcursul derulării activităţii infracţionale, mai mulţi inculpaţi i-au semnalat liderului de activitate infracțională, gestionarul șef Borza Gheorghe Viorel, prezenţa organelor de poliţie în zona Depoului de Locomotive Timişoara, care ar fi putut lua măsuri pentru depistarea activităţilor de delapidare şi sustragere de combustibil. ”Această informare făcută de către inculpaţi către Borza Gheorghe Viorel (condamnat la 10 ani de închisoare – n.red.) nu are legătură cu vreo constrângere, ci este un act voluntar, care arată adeziunea la activitatea grupului criminal, având ca scop însuşirea combustibilului din gestiune. (…) În urma punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică nu au rezultat constrângeri, din partea conducerii sau a liderilor grupului infracţional, asupra personalului de execuţie, în legătură cu delapidările sau sustragerile de combustibil. Dimpotrivă, din cele mai multe convorbiri a rezultat adeziunea personalului de execuţie la activitatea infracţională din Depoul de Locomotive Timişoara, atât la alimentarea locomotivelor, cât şi cu prilejul însoţirilor efectuate pentru stabilirea cotelor de consum”, susțin procurorii.
Prejudiciul ar fi mult mai mare
Cei de la DIICOT sunt nemulțumiți și de valoarea prejudiciului stabilită în cauză: ”În mod greşit s-a luat în considerare un prejudiciu de 2.167.990 de lei, rezultat din varianta I de calcul (varianta minimală)”. De fapt, spun procurorii, prejudiciul real ar fi de 7.502.371 de lei.
Rămâne de văzut ce se va mai întâmpla în Dosarul motorina de la Depoul Timișoara, căci, cu siguranță, și cei condamnați au formulat apel la sentința pronunțată de Tribunalul Timiș.
